Fotograful Fred Nuss, cetățean de onoare al municipilui Sibiu
Primăria Sibiu a organizat ceremonia de acordare a titlului de cetățean de onoare fotografului sibian Fred Nuss, titlul fiindu-i conferit de Consiliul Local Sibiu prin HCL 476/2017.
Printre invitații la ceremonie s-au numărat consilieri locali ai municipiului Sibiu, conducerea Primăriei Sibiu, reprezentanți ai publicațiilor cu care Fred Nuss a lucrat și continuă să lucreze, precum și prieteni și colaboratori ai laureatului din diverse domenii.
Viceprimarul Corina Bokor a dat citire documentului Laudatio in Integrum, înmânând domnului Nuss diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu și cheia simbolică a orașului. Laureatul a rostit apoi un discurs emoționant în care a subliniat că în tot ceea ce facem pasiunea pentru acel lucru este esențială pentru succes. De asemenea, s-a declarat un om fericit pentru tot ceea ce a realizat în viață, atât profesional cât și personal și s-a arătat foarte onorat de această distincție.