”Iohannis va scădea în sondaje, sfidează ”românitatea” sibienii nu-l vor vota” este convins senatorul de Sibiu liberal – reformator, Sorin Ilieșiu!
Nominalizarea candidatului Dreptei, respectiv ACL, în persoana liderului liberalilor Klaus Iohannis, a stârnit o serie de nemulțumiri în rândul mai multor politicieni, mai cu seamă, foști membrii PNL.
Fostul senator liberal de Sibiu, Sorin Ilieșiu, exclus din PNL acum membru PLR, nu agreează de nicio culoare candidatul Dreptei. Acesta a comentat și argumentat motivele pentru Transilvania-tv.ro, spunând despre Klaus Iohannis, că are mai multe probleme.
”Dumnealui are foarte multe probleme, problema cu ANI e una secundară în viziunea mea, iar cea principală a d-lui Iohannis, este relația pe care o are dânsu cu ”românitatea”, care este o relație pe care eu nu o înțeleg”. La întrebarea ce înseamnă ”românitate” Ilieșiu mai degrabă îl acuză pe prezidențiabilul ACL și edilul Sibiului, despre care spune că niciodată de ziua națională a României pe 1 decembrie, Klaus Iohannis nu a depus o coroană de flori. ”Domnia sa nu a binevoit să depună o coroană la locul unde toți liderii politici și lideri ai organizațiilor civice din Sibiu, depun coroana. Eu am depus coroana din partea PNL. Din partea primăriei nicio coroană, iar dl Iohannis, absent total. Iohannis în cei 14 ani n-a binevoit să depună o coroană la locul de memorie al făuritorilor marii Uniri. Nu și-a găsit două minute pentru asta. Un asemenea om, nici nu ar avea voie să se gândească, că ar putea să candideze la funcția de președinte al României” a arătat senatorul de Sibiu despre intenția de a candida la prezidențiale a lui Iohannis.
Despre majoritatea covârșitoare din ACL care l-a ales prezidențiabil pe Klaus Iohannis, Ilieșiu spune că nu cunoștea acest aspect care este decisiv. ”Acest aspect este cunoscut de majoritatea cetățenilor Sibiului și care îi reproșează lipsa de bun simț, dar în același timp, consideră că până la urmă dânsul a fost ales ca și administrator și că dacă își face bine treaba de primar, poate să lipsească de la o asemenea ceremonie. Eu sunt convins că cetățenii Sibiului nu-l vor vota tocmai din cauza aceasta. Dânsul sfidează ”românitatea”, sfidează istoria României, făuritorii marii Uniri care, în marea majoritate erau români sibieni” a comentat senatorul liberal reformator.
Ilieșiu nu crede că prezidențiabilul Klaus Iohannis va ajunge în turul doi, și nici măcar nu va rămâne candidat din partea ACL, pentru că va scădea drastic în sondaje. ”Cred că pe măsură ce vor trece zilele și va fi mai bine cunoscut, va scădea în sondaje foarte mult, iar cei din așa zisa alianță, o să-și dea seama că trebuie să schimbe candidatul” a menționat alesul de Sibiu.
Cum Sorin Ilieșiu este proaspăt liberal reformator (PLR) partid condus de către Călin Popescu Tăriceanu, în aceste condiții, se și vede cu „sacii în căruță”, și spune că toți liberalii îl vor vota pe fostul premier; ba mai mult, foarte mulți peneliști ”nefuzionați” se vor alătura acestora.”Tot electoratul de Dreapta va susține pe singurul candidat de Dreapta adevărată – Călin Popescu Tăriceanu”. De altfel, senatorul i-a pus și o etichetă lui Klaus Iohannis. ”Puteți să comparați caracterul de om politic liberal al d-lui Iohannis cu al d-lui Tăriceanu? E ca și cum am compara un purice cu un elefant” s-a arătat ironic senatorul PLR.
Andreea POCOL