Liceul „Constantin Noica” din Sibiu, reabilitat cu fonduri europene
Primarul Astrid Fodor și directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, au semnat contractul prin care se acordă finanțarea din fonduri europene pentru reabilitarea Liceului Constantin Noica în vederea creșterea eficienței energetice a clădirii. Finanțarea este acordată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, prioritatea de investiții 3.1.B care vizează îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice.
“Sibiul începe absorbția de fonduri europene. Primăria Sibiu a pregătit proiecte importante prin care orașul va obține fonduri nerambursabile pentru dezvoltare. În acest domeniu al creșterii eficienței energetice am mai depus încă trei proiecte similare pentru școlile nr. 1, 21 și Radu Selejan, însumând 22,7 milioane de lei. Sper ca în scurt timp să semnăm contractele de finanțare cu ADR Centru și pentru aceste trei lucrări.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Valoarea totală a contractului de finanțare semnat pentru reabilitarea Liceului Constantin Noica este de 7.545.167,33 lei. Din aceasta, 6.413.392,23 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene, 980.871,75 lei vor fi acordați de la bugetul de stat, iar 150.903,35 lei vor reprezenta contribuția Primăriei Sibiu.
Eficientizarea energetică a clădirii se va realiza prin izolarea termică a fațadelor, reabilitarea sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice (panouri fotovoltaice) și termice (pompe de căldură aer-apă), repararea acoperișului, montarea unor armături cu senzori la instalația de apă pentru economie, reabilitarea instalației de iluminat în clădire și montarea unui sistem de management și control – Building Management System – care urmărește nivelul de consum al energiei în clădire.
Următorul pas după obținerea acestei finanțări este organizarea procedurii de achiziție pentru proiectul tehnic și pentru lucrările de construcție propriu-zise. Lucrările vor fi finalizate până în ianuarie 2020.