Pregătirile pentru Summit-ul de la Sibiu, în linie dreaptă
Autoritățile naționale și locale s-au întâlnit la Sibiu, pentru a discuta despre ultimele evoluții în procesul de pregătire a Summit-ului care va avea loc în anul 2019, când România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Întâlnirea a fost un bun prilej pentru a clarifica o serie de aspecte organizatorice deja planificate în cadrul reuniunilor succesive care au avut loc cu regularitate în a doua parte a anului trecut.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat planul organizatoric al Summit-ului care prevede printre altele găzduirea evenimentelor în sediul Primăriei Municipiului Sibiu și dispunerea logistică a infrastructurii în piețele centrale ale orașului.
La întâlnire au participat o delegație a Ministerului Afacerilor Externe, condusă de ministrul delegat al afacerilor europene, Victor Negrescu, un reprezentant al Administrației Prezidențiale, prefectul judetului Sibiu, Adela Muntean, președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul protecției și pazei.