Trei mașini implicate într-un accident provocat de un șofer beat, în localitatea Slimnic
Aseară, în jurul orei 1900, pe DN 14, în localitatea Slimnic a avut loc un accident rutier în următoarele împrejurări:
Un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, având alte preocupări la volan a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns parţial pe sensul opus de mers, acroşând două autovehicule (un ansamblu TIR şi un autoturism) care circulau regulamentar.
Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 52 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul testului efectuat cu aparatul etilotest fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.