64 de echipaje s-au înscris la Raliul Sibiului Bilstein 2023
64 de echipaje s-au înscris la Raliul Sibiului Bilstein 2023, cea de-a patra etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano (CNRB). Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Sibiu Racing Team și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2023.
Competiția se va desfășura în perioada 14-15 iulie și va consta în parcurgerea a nouă probe speciale, însumând 126,65 kilometri.
• Joi, 13 iulie, va avea loc parada echipajelor pe strada Nicolae Bălcescu, iar de la ora la ora 20.00 este programat Startul festiv, în Piața Mare.
• Vineri, 14 iulie, se vor desfășura cele două sesiuni de Shakedown, pe Dealul Guteriței, în intervalul orar 08.00 – 12.00. Prima probă specială, Gâtul Berbecului Autoklass 1, cu o lungime de 21,40 kilometri, va avea startul la ora 14.38. Următoarea „specială” este Cheile Cibinului Sparco, de 11,70 kilometri, după care echipajele vor mai parcurge o dată Gâtul Berbecului Autoklass. Ziua se va încheia cu tradiționala coborâre de noapte pe Șanta. „Speciala” Șanta Școala de șoferi ELIT va avea primul start la ora 21.37.
• Sâmbătă, 15 iulie, prima probă specială este Rășinari Bucur Tuning (16,90 kilometri), urmată de PS 6, Șanta Școala de șoferi ELIT (15,70 kilometri). După câte încă o trecere pe „specialele” Rășinari Bucur Tuning și Șanta Școala de șoferi ELIT, echipajele se vor îndrepta spre traseul de slalom paralel din cartierul Ștrand pentru ultima probă specială a raliului, Circuitul paralel Bilstein.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei din Campionatul Național de Raliuri Betano și din Trofeul Rally Start va avea loc sâmbătă, 15 iulie, de la ora 20.00, în Piața Mare.