Ambasadorul Franţei, în vizită la Primăria Municipiului Sibiu
Ambasadorul Franţei, Excelenţa Sa, domnul François Saint-Paul a efectuat vineri, 11 iulie, o vizită oficială la Primăria Municipiului Sibiu.
Primarul Klaus Iohannis l-a primit pe distinsul oaspete, cu care a avut o întrevedere pe teme economice şi de administraţie. În cadrul întâlnirii, cele două oficialităţi au discutat despre mediul economic şi de afaceri din Sibiu, vorbindu-se despre firmele franceze care îşi desfăşoară activitatea în Sibiu.
Aflându-se la începutul misiunii sale în România, E.S. François Saint-Paul a dorit să afle mai multe informaţii despre profilul general al Sibiului, aratându-se impresionat de vizibilitatea pe care oraşul o are pe plan european.
Un capitol important al discuţiilor a fost colaborarea pe plan cultural şi educaţional din oraşe din Franţa şi Sibiu, această relaţie fiind foarte bine reprezentată prin asociaţii de profil, dar şi prin schimburi de experienţă şi vizite reciproce, Sibiul fiind înfrăţit cu oraşul Rennes.