Braconaj cinegetic în zona Copșa Mică
În data de 23 iunie, în jurul orei 07,30, în cadrul activităților desfășurate pe linia combaterii braconajului cinegetic, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Sibiu au depistat în extravilanul localității Copșa Mare doi bărbați, unul în vârstă de 65 de ani, domiciliat în loc. Șaroș pe Târnave, celălalt în vârstă de 38 de ani, domiciliat în loc. Valchid, în timp ce participau la o partidă de vânătoare fără a deține autorizație de vânătoare valabilă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cei doi bărbați fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, iar armele și muniția au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.