Feeric Fashion Week se desfășoară la Sibiu
O nouă ediție Feeric Fashion Week se desfășoară la Sibiu, în perioada 17-22 iulie. Evenimentul a debutat cu o colecție dedicată Centenarului României. „Flori de Ie” a prezentat diverse costume tradiționale din toate zonele țării, pe fundalul morilor de vânt din Muzeul în Aer Liber.
Prezentările de modă se mută în zilele următoare în spații la fel de atractive și originale: Pasajul Scărilor, Clubul Ecvestria, în fața Cercului Militar, Feeric Venue – Redal Expo, Club Mango, Fabrica Boromir, Palatul Brukenthal din Avrig, skatepark-ul de pe bulevardul Corneliu Coposu, Ford Mecatronics, sala festivă a Bibliotecii Astra și strada Cetății. Veți putea descoperi colecții inedite ale unor cunoscuți designeri și branduri din Statele Unite, Malta, Italia, Franța, Spania, România, Argentina, Hong Kong, ș.a.
Festivalul va culmina cu cel mai așteptat moment: Gala Feeric. În Piața Mică, în spațiul din fața Casei Artelor, vor defila colecții prezentate de Alina Moza, Casi Wear, Mimi Parrel Pimentel, Caresta, Ioana Călin, Cielle Couture, Luna Morgaciova, Traces of Heels și Dandry Fashion. Evenimentul va fi prezentat de Cosmina Păsărin și de redactorul șef al Lapalme Magazine din Los Angeles, Derek Warburton.
În cadrul Feeric Fashion Week va avea loc și o competiție pentru designerii din întreaga lume. Peste 100 de tineri designeri s-au înscris în concursul Feeric 33, iar 33 dintre ei vor fi jurizați la Sibiu de un juriu compus din personalități remarcabile ale modei din întreaga lume: Liana Satenstein – reprezentant al Vogue USA, Riccardo Terzo – reprezentant al Vogue Italia, Diane Pernet – președinte ASVOF, Adriana di Lello – redactor șef Elle Italia și Raoul Keil – redactor șef Schon Magazine, Londra, Elisabeta Tudor – redactor șef Modzik, Tania Cursano – proprietarul IT.Elite showroom din Milano și Patricia Lerat – coordonator Designers Apartment, Paris.
Evenimentul este organizat de Fundația Mitichi și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2018.