Investiţii de peste 3 milioane de lei la Spitalul de Pediatrie Sibiu în 2014
Investiţiile la secţiile Spitalului de Pediatrie continuă şi în 2014. În 2013 a fost finalizată extinderea şi modernizarea clinicii situate pe strada Pompeiu Onofreiu, valoarea acestor lucrări fiind de peste 2 milioane de lei.
Pe lângă suma de 6 milioane de lei care a fost alocată din bugetul local pentru proiectul de construire a unui centru de cercetare şi telemedicină pentru boli neurologice la copii, municipalitatea a alocat din bugetul local încă o sumă de 3.300.000 lei pentru lucrări de modernizare a Clinicii de Chirurgie de pe strada Gheorghe Bariţiu şi pentru modernizarea şi extinderea secţiei de boli infecţioase de pe strada Transilvaniei.
Lucrările de modernizare a Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică presupun modernizarea şi igienizarea interioară pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi. Valoarea lucrărilor este estimată la 2.500.000 lei. Acestea presupun schimbarea uşilor, geamurilor şi pardoselii, modernizarea instalaţiilor sanitare, termice şi electrice şi refacerea zugrăvelilor din această secţie a Spitalului de Pediatrie Sibiu. Ca urmare a acestora, subsolul tehnic, farmacia, cabinetul stomatologic, punctul de recoltare a analizelor, laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, blocul operator, saloanele ATI, cabinetele medicale, secţiile de chirurgie şi ortopedie şi depozitul central de alimente vor fi redate medicilor şi pacienţilor complet modernizate.
Secţia de Boli Infecţioase de pe strada Transilvaniei va fi extinsă anul acesta prin mansardarea corpului existent. Lucrările de amenajare a mansardei sunt estimate la costuri de 800.000 de lei. În urma acestora se va crea un spaţiu suplimentar de 290 de metri pătraţi. În noua mansardă vor fi amenajate opt rezerve pentru aparţinător şi copil, un cabinet medical, grupuri sanitare, un oficiu, o sală de mese şi diverse utilităţi sanitare.
Alţi 729.000 de lei provenind din veniturile proprii ale Spitalului de Pediatrie Sibiu vor fi utilizaţi pentru finalizarea lucrărilor de renovare, igienizare şi recompartimentare parţială a spaţiilor aferente parterului clinicii de pe strada Pompeiu Onofreiu şi pentru igienizarea spaţiilor din secţia de boli infecţioase de pe strada Transilvaniei.
De la preluarea Spitalului de Pediatrie Sibiu de către administraţia locală în anul 2010 au fost investiţi peste 5,2 milioane de lei pentru modernizare şi extinderea clădirilor care adăpostesc secţiile acestui spital. De asemenea, trebuie subliniat faptul că Spitalul de Pediatrie nu are şi nu a avut în ultimii 10 ani datorii către furnizori.