Lucrările la baza de salvare Salvamont din Păltiniș au fost reluate
Veste bună pentru iubitorii de munte, de câteva zile au fost reluate
lucrările de execuție la obiectivul de investiții Construire Bază de
Salvare în stațiunea Păltiniș.
Clădirea bazei de salvare va fi
compusă din subsol, parter și etaj. La subsol va fi amenajată o sală de
fitness și vor fi organizate spații de depozitare și garaje. La parter
va fi amplasat un punct de prim ajutor cu birou dispecer și vor fi amenajate
camere de cazare. La etaj va fi organizată o sală de mese și alte
spații destinate depozitării produselor alimentare. Pe exteriorul
clădirii va fi montat un panou de cățărare pentru antrenament.
Ne bucurăm că a trecut sezonul rece și echipa de lucru a putut relua
lucrările la noua bază de salvare. Sunt 24 de luni la dispoziția
constructorului pentru a realiza o nouă clădire, benefică pentru toți
angajații Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, dar și pentru
iubitorii de munte, a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Această clădire este destinată bazei Salvamont, precum și turiștilor
care pot beneficia, la nevoie, de cazare și instructaje montane.
În perioada următoare se vor executa lucrări la zidul de sprijin și la
fundația clădirii. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni,
iar valoarea contractului de ridică la suma de 2,246,259,32 lei fără
TVA.
Finanțarea acestei investiții este asigurată din fonduri guvernamentale și din bugetul Consiliului Județean Sibiu.