Mediaș: Doi minori au tâlhărit o bătrână în zorii zilei
În data de 05 iunie a.c., în jurul orei 06,30, Poliția Mun. Mediaș a fost sesizată de o medieșeancă în vârstă de 76 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe veranda din fața ușii locuinței sale, a fost atacată de doi tineri necunoscuți care, prin violență și amenințare, au deposedat-o de două lănțișoare de aur pe care le avea la gât.
În foarte scurt timp de la sesizarea faptei, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reusit identificarea și prinderea persoanelor suspectate de comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și înapoiat victimei.
Presupușii autori sunt doi minori în vârstă de 13, respectiv 15 ani, ambii domiciliați în municipiul Mediaș.
Împotriva minorului în vârstă de 15 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În continuare, polițiștii medieșeni desfășoară cercetări în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a celor doi.