Ambasadorul Marii Britanii Paul Brummell, în vizită la Primăria Sibiu
Primarul municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor s-a întâlnit astăzi, la sediul Primăriei Sibiu, cu Excelența Sa, Ambasadorul Marii Britanii în România, domnul Paul Brummell.
Discuțiile s-au axat pe subiectele curente pe plan național și internațional, dar mai ales pe tema orașului Sibiu, cu potențialul său economic, turistic și cultural.
În cadrul discuțiilor, primarul Sibiului a prezentat pe scurt orașul, dezvoltarea sa economică în ultimii 15 ani și faptul că acesta a crescut și prin cultură și turism, ajungând să se remarce ca oraș turistic. Ambasadorul Brummell a mărturisit că a mai vizitat Sibiul, dar nu în calitatea sa oficială, ci ca simplu turist, fiind fermecat de atmosfera de aici. Înaltul oficial britanic s-a arătat încântat de patrimoniul construit, de numărul mare de evenimente și de faptul că administrația locală alocă fonduri importante pentru acestea.
„Unul dintre subiectele pe care le-am atins a fost È™i ieÈ™irea Marii Britanii din Uniunea Europeană cu toate efectele pe care le-ar putea genera. Am subliniat importanÈ›a menÈ›inerii schimburilor comerciale între Marea Britanie È™i Uniunea Europeană È™i implicit È™i România. Am transmis domnului Ambasador È™i speranÈ›a mea că, odată cu ieÈ™irea Regatului din Uniunea Europeană, românii care muncesc în Marea Britanie să se bucure de aceleaÈ™i drepturi pe care le vor avea È™i restul cetățenilor europeni” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)