Cercetat penal pentru furt calificat, un medieșean a fost reținut
La data de 31 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un localnic în vârstă de 20 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, tânărul este bănuit că, în seara zilei de 31 octombrie, în jurul orei 23,30, ar fi spart un automat de bilete aflat pe strada Pompierilor din municipiul Mediaș, de unde ar fi sustras două cutii metalice conținând bani. Medieșeanul a fost depistat la scurt timp după săvârșirea faptei de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Mediaș și predat polițiștior de investigații criminale medieșeni, care au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul acestei zile, presupusul autor al faptei urmează a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Prachetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.