Lucrări pe străzile din municipiul Sibiu
“Două dintre cele mai importante lucrări încep să prindă formă – podul nou peste Cibin şi viaductul Mihail Kogălniceanu, structurile de sprijin fiind deja amenajate. Şi investiţiile pe străzi avansează într-un ritm bun, în paralel fiind realizate şi reparaţii ale defectelor apărute în asfalt.” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)
Iată o trecere în revistă a principalelor puncte din oraş unde se lucrează:
La viaductul Mihail Kogălniceanu se lucrează în continuare la turnarea plăcilor de beton peste care se va aşterne asfaltul. De asemenea, se lucrează la zidurile de sprijin ale viaductului pe ambele părţi. Constructorul a început şi o nouă etapă: amenajarea trotuarelor pe secţiunea centrală a viaductului, pentru aceasta aşternând armătura şi pregătind turnarea betonului.
La Podul Cibin se lucrează la culeii de pe ambele maluri (adică “picioarele” podului). Structura metalică a podului este în lucru la o fabrică din Piteşti şi urmează să fie adusă în Sibiu în a doua parte a lunii mai.
Pe strada Oţelarilor săpătura generală este efectuată pe 90% din stradă şi se aşterne un strat de geocelulă (stabilizare a solului), primul pas în aşternerea noii structuri rutiere. Pe strada Macaralei firmele deţinătoare de reţele de fibră optică şi electricitate lucrează pentru mutarea acestora pe noile poziții.
Pe Calea Guşteriţei se lucrează la reţeaua de apă pe tronsonul dintre podul centurii ocolitoare şi strada Ana Ipătescu.
Pe strada Măgheranului se lucrează la reţeaua de alimentare cu apă, iar pe strada Traian Demetrescu se efectuează săpătura generală între strada Mihail Kogălniceanu şi strada Câmpului. În aceeaşi zonă, pe strada Timişoara, s-au realizat reţelele de apă şi canal, se lucrează la structura rutieră şi se montează bordurile pe tronsonul dintre strada Tudor Vladimirescu şi strada Câmpului. Pe străzile Kiev şi Deva se aşterne asfalt.
Pe strada Plugarilor se lucrează la reţeaua de canalizare, săpătura începând dinspre strada Oştirii.
Pe strada Strugurilor se continuă lucrul la canalizare, iar pe strada Gutuilor se amenajează carosabilul şi trotuarele.
Pe strada Lyon se aşterne ultimul strat asfaltic şi se fac ultimele retuşuri la rigolele betonate.
În cartierul Reşiţa II se continuă lucrul la amenajarea reţelelor de utilităţi care vor alimenta blocurile ANL din zonă. Constructorul este aproape de finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă şi lucrează în paralel la amenajarea canalizării pluviale şi menajere şi la instalarea conductelor de gaz.
Pe Calea Cisnădiei, constructorul continuă pe cheltuiala proprie remedierile defectelor apărute în stratul asfaltic pe tronsonul dintre strada Arieşului şi Siretului. Şi pe bulevardul Corneliu Coposu, în zona podului Gării, se lucrează la remedierea defectelor apărute în asfalt în urma amenajării unei noi conducte de canalizare.
De joi, 7 mai vor începe şi reparaţii ale trotuarelor. Primele străzi incluse în acest program sunt şoseaua Alba Iulia, Ştrandului, Calea Dumbrăvii, bulevardul Mihai Viteazu, Târgu Fânului.
În zona Lupeni – Terezian se lucrează pentru remedierea carosabilului în urma defectelor apărute la reţeaua de apă şi canalizare. Miercuri, 6 mai s-a lucrat pe străzile Petrila şi Litovoi Vodă.
Pentru repararea gropilor apărute în carosabil se va lucra de joi, 7 mai pe strada Viitorului, pe tronsonul dintre strada Târgu Fânului şi podul de cale ferată.
La acestea se adaugă lucrări la reţelele de gaz de pe străzile Ana Ipătescu, Verzăriei şi Pictor Ştefan Luchian şi lucrări de refacere a marcajelor rutiere.