Mediaşul este gazda Festivalului Culturii Ortodoxe (22-23 octombrie) Reviewed by CD on . Protopopiatul Ortodox Român Mediaş, în parteneriat cu Asociaţia Culturală ”Mediaşul nostru”organizează, în zilele de 22-23 octombrie 2016, prima ediţie a Festiv Protopopiatul Ortodox Român Mediaş, în parteneriat cu Asociaţia Culturală ”Mediaşul nostru”organizează, în zilele de 22-23 octombrie 2016, prima ediţie a Festiv Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Mediaşul este gazda Festivalului Culturii Ortodoxe (22-23 octombrie)

Mediaşul este gazda Festivalului Culturii Ortodoxe (22-23 octombrie)

Mediaşul este gazda Festivalului Culturii Ortodoxe (22-23 octombrie)

Protopopiatul Ortodox Român Mediaş, în parteneriat cu Asociaţia Culturală ”Mediaşul nostru”organizează, în zilele de 22-23 octombrie 2016, prima ediţie a Festivalului Culturii Ortodoxe.
Iniţiat cu scopul de a aduce în atenţia publicului medieşean forme mai puţin cunoscute de manifestare a culturii ortodoxe, festivalul se bucură de binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, IPS Dr. Laurenţiu Streza, a cărui prezenţă este aşteptată într-una din zilele festivalului.

Programul include cateva momente inedite, protagoniştii acestora aflându-se pentru prima dată pe o scenă din Mediaş.
În primul rând, istoricul Marius Oprea, creator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului Bucureşti, va susţine o conferinţă intitulată ”Martirii creştini ai Rezistenţei anticomuniste”. La începutul acestui an, Marius Oprea a început o serie de conferinţe itinerante în ţară, având drept subiect atât victimele regimului comunist, cât şi aspecte inedite din istoria pre şi post decembristă a Securităţii în România.
De departe cel mai neobişnuit moment al festivalului îl reprezintă întâmplările puse în scenă de Trupa de Teatru Nescris ”Constantin Iugan” din comuna Sant (jud. Bistrita Nasaud), unicat în Europa. Cei opt membrii ai trupei nu au nici un fel de studii de actorie, iar ceea ce pun în scenă nu sunt piese conform unor texte scrise. Este vorba doar de talentul de a improviza, pe baza unor întâmplări din realitatea imediată.

Pe scena festivalului vor mai evolua Corala ”Gheorghe Şoima„ a Protopopiatului Ortodox Român Mediaş, singura corală bărbătească din Arhiepiscopia Sibiului, Corul Catedralei Ortodoxe Române Mediaş, precum şi câteva trupe de teatru de copii, din parohiile ortodoxe Ernea, Valea Viilor şi Dumbrăveni.
Programul va fi ântregit de două expoziţii, deschise, timp de două zile, în foaierul Sălii Traube. Este vorba de o expoziţie cu vânzare, de icoane pictate pe pietre de râu, şi una de fotografii de la Muntele Athos şi din Ţara Sfântă.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus