Un sibian băut a lovit cu mașina șase autoturisme parcate
La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 03,00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Haiducului, un sibian în vârstă de 33 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate. Bărbatul și-a continuat deplasarea, iar la intersecția cu strada Hipodromului a lovit alte patru autovehicule parcate.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a sibianului a rezultat într-o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma celor constatate au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.